Fibre naturale și accesorii alese cu grijă

Pui de In a pornit de la o nevoie a mea.

Bună, eu sunt Ioana și am un mic atelier de haine pentru copii în Iași. Am vrut mereu să lucrez cu materiale naturale, potrivite celor mici, de calitate și cu printuri frumoase.

 Am petrecut mult timp căutând materialele potrivite și de multe ori am găsit fie materiale frumoase în poze dar care m-au dezamăgit când le-am văzut în realitate, fie materiale sintetice. Așa am ajuns să-mi doresc un loc în care să găsesc tot ce am nevoie fără compromisuri la calitate sau la compoziție. Pentru că nu l-am găsit, am început să îl construiesc chiar eu, iar dacă citești asta, înseamnă că și tu faci parte din visul meu.

Pentru cine e Pui de In

Pentru cei care își doresc în continuare lucruri create de mâna omului: mame care cos pentru copii, mici branduri de haine, oameni care au descoperit că tricotatul îi liniștește, oameni care au nevoie de un moment de liniște sau care se bucură atunci când creează ceva nou. Este pentru cei care știu că o haină bună începe de la materialul din care e făcută și care apreciază lucrurile făcute încet.

Ce aleg să aduc

Aleg puține lucruri, dar bune: in, bumbac, muselină și lână care devin mai frumoase cu fiecare spălare, fire de tricotat de la producători în care am încredere și nasturi care fac cu adevărat o haină specială. Sincer, aleg în primul rând ca pentru mine, produse pe care eu aș vrea să le folosesc în colecțiile mele sau în timpul liber (cum sunt firele de la De Rerum Natura, unde a fost dragoste la prima atingere).

Fac tot posibilul să fie cât mai clar cum arată materialele și ce compoziție au. Dacă totuși nu ești sigur de o culoare sau de o textură, îmi poți cere o mostră sau scrie un mesaj, răspund cu drag și mă bucur să te ajut să alegi.

Mă găsești pe Instagram la @puide.in sau la contact@puidein.ro. Scrie-mi oricând, cu o întrebare sau doar ca să-mi arăți la ce lucrezi, promit că sunt mereu entuziasmată de proiectele voastre.

Ioana